„Poezii pe șase corzi” – întâlnire cu Dinu Olărașu la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba
„Poezii pe șase corzi” – întâlnire cu Dinu Olărașu la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba
Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba invită publicul joi, 23 iulie 2026, începând cu ora 18:00, la o nouă ediție a proiectului cultural „Poezii pe șase corzi”.
Activitatea va debuta cu momentul „Atenție, se cântă!”, în cadrul căruia copiii de la Școala de Folk, coordonați de Daniel Avram, precum și alți tineri vor prezenta propriile compoziții muzicale și interpretări folk, oferind publicului ocazia de a descoperi talentul și pasiunea noii generații de artiști.
Invitatul special al serii este îndrăgitul cantautor Dinu Olărașu, care va susține atelierul interactiv „Cum ia naștere un cântec…”, în cadrul căruia participanții vor descoperi etapele procesului de creație, inspirația și experiențele care stau în spatele unei piese muzicale. Întâlnirea va include o sesiune de întrebări și răspunsuri, dialog deschis cu invitatul, precum și exemplificări muzicale oferite de acesta. Moderatorii evenimentului sunt violonistul Dan Liviu Cernat și bibliotecara Luiza Pop. La final, participanții vor avea ocazia să socializeze cu invitatul, să realizeze fotografii și să primească autografe.
În cazul în care condițiile meteorologice vor fi nefavorabile, evenimentul se va desfășura la Casa de Cultură a Studenților, instituție parteneră în organizarea acestei activități.
„Poezii pe șase corzi” este un proiect al Consiliului Județean Alba și al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, fiind un proiect cultural de promovare a colecțiilor bibliotecii, a poeților, a poeziei și textelor cântate, a cântecelor, a creatorilor, în vederea atragerii de noi categorii de public spre bibliotecă, stimularea actului de creație, cu scop de informare, educație și recreere, club de poezie și muzică, implicând după caz unul sau mai mulți colaboratori sau parteneri.
Intrarea este liberă. Vă așteptăm să petrecem împreună o seară dedicată muzicii de calitate, poeziei și inspirației.
Galerie Foto
Galerie Foto (1 imagini)
Organizatori și Parteneri
Colaborări excelente pentru un eveniment de excepție
Consiliul Județean Alba
Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” ALBA
Palatul Copiilor Alba Iulia
Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia
Locații
Descoperă locurile în care se desfășoară evenimentul
Evenimente din Apropiere
Alte evenimente care ar putea să te intereseze
RO-Wine
Raftul Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba
Noaptea Muzeelor 2026 la Biblioteca ASTRA